Nautilus este singurul cefalopod care are corpul închis într-o cochilie. Mai de mult existau o mulţime de specii de nautilus în adâncul mărilor, dar astăzi au mai rămas doar 7. Se crede că nautilus trăieşte doar un an, dar speciile din adâncul mării pot atinge şi 20 de ani. În timp ce alte cefalopode pot să producă până la 100.000 de ouă, nautilus depune doar 12 ouă, o dată pe an. Nu se ştie unde îşi ţine sau unde îşi cloceşte ouăle. Ouăle de nautilus sunt uriaşe dacă le comparăm cu mărimea corpului său. În timpul zilei, nautilus trăieşte la o adâncime de până la 300 de metri, iar în timpul nopţii se ridică la 100 de metri adâncime pentru a se hrăni şi pentru a se împerechea. Nautilus are nevoie să mănânce doar o dată pe lună, pentru că el consumă foarte puţină energie pentru a înota. Cochilia lui este foarte frumoasă şi de aceea este preţuită de colecţionari şi de vânzătorii de acvarii. Fiind un simbol al perfecţiunii matematice şi estetice, spirala acestei cochilii este folosită ca emblemă de multe firme sau companii. Nautilus creşte încet, de aceea o exploatare exagerată ar putea duce la dispariţia lui completă.