 Avem 2 vizitatori și niciun membru online |
Atitudine şi comunicareEvaluare utilizator:  / 5
Atitudinile sunt predispoziţii acţionale, cauze ascunse sau inconstiente ale comportamentelor. Manifestarea explicită a atitudinii este opinia. Atitudinile organizează percepţiile şi filtrează interpretarea realităţii, determină natura şi intensitatea motivaţiilor. Atitudinile sunt extreme de importante în determinarea climatului relaţional, intervin în stabilirea statutului participanţilor la comunicare, influenţând calitatea relaţiilor. S-a constatat că un element important al atracţiei interpersonale este comuniunea de atitudini, căreia indivizii îi acordă mai mult credit decât acordă similarităţii culturale.
Potrivit lui Porter, în tipologia atitudinilor sunt incluse cinci categorii care ilustrează cuprinzător caracteristicile comunicării intre oameni:
1. Atitudinea de interpretare se referă la a verbaliza şi a interpreta pentru celălalt raţiunile care stau la baza faptelor sale. În cadrul acestei relaţii, cel interpretat se va situa ierarhic într-o poziţie inferioară celui care interpretează şi poate dezvolta o relaţie de dependenţă. Refuzul reacţiei de dependenţă poate determina agresivitate. Atunci când interpretarea este greşită, iar cel care interpretează nu îl înţelege pe celălalt, comunicarea nu va fi favorizată ci poate fi blocată. Dacă interpretarea este corectă, comunicarea are cele mai mari şanse să fie blocată pentru că va declanşa mecanisme de apărare. Există totuşi o modalitate prin care atitudinea de interpretare să nu determine blocarea comunicării şi anume să fie formulată de o manieră şi într-un moment în care interlocutorul este pregătit sau susceptibil de a înţelege şi de a-şi asuma conţinutul interpretarii. Ca o concluzie, putem afirma că atitudinea de interpretare este nerecomandată pentru ca deteriorează comunicarea. În moment bine alese, care susţin interesul celui interpretat, poate totuşi dezvolta comunicarea. Spunem în interesul celuilalt, pentru că interpretarea este un dintre cele mai sigure mijloace de manipulare, care poate orienta discursul celuilalt în direcţia interpretării făcute. O serie abilă de interpretări poate orienta complet discursul în direcţie dorită de cel care interpretează. Însă, dacă dorim să îi permitem celuilalt să se exprime într-un mod authentic, profund şi neviciat, atunci interpretarea trebuie evitată. 2. Atitudinea de evaluare se bazează de asemenea pe o diferenţă de statut între interlocutori şi conduce la o relaţie de dependenţă care conduce la agresivitate. A evalua înseamnă a judeca şi de aici putem deduce că evaluarea negativă va conduce la blocarea comunicării în timp ce o evaluare pozitivă poate fi benefică. Întradevăr, individual care primeşte o judecată pozitivă va fi tentat să comunice pozitiv dar în acelaşi timp şi să selecteze dintre propriile trăiri pe acele care îi permit să recepteze evaluari pozitive şi să se orienteze pentru a primi aprecieri pozitive. În concluzie, evaluarea unei persoane, fie pozitivă fie negativă, îi va îngrădi posibilitatea de exprimare autentică. Dacă intenţia este ca cealaltă persoană să se exprime, atunci orice tip de evaluare trebuie evitat. 3. Atitudinea de ajutor sau de consiliere este o atitudine care exprima mai mult interes pentru celălalt şi constă în a-i propune soluţii. Pentru că este vorba de o altă relaţie în care există diferenţe de statut, se va instaura şi o relaţie de dependenţă a celui consiliat faţă de consiliator, ceea ce poate reduce intersul sau capacitatea acestuia de a-şi rezolva singur problemele şi va determina gasirea de soluţii în direcţia propusă de evaluator, ceea ce creează premise pentru proucerea manipulării. Varianta cea mai neproductivă a atitudinii de consiliere este atitudinea de liniştire, când ascultarea nu se produce deloc, când încurajarea merge pe evitarea ascultării şi exprimării problemei, neglijarea experienţei trăite de celălalt: “te descurci cumva, o să fie bine!”. Aceasta este o formă ascunsă de agresivitate. Atitudinea benefică de ajutor şi consiliere este o consecinţă a actului de ascultare şi de comunicare şi nu fundamentul comunicării autentice între persoane. De aceea poate interveni eficient şi pertinent doar după oferirea condiţiilor de exprimare şi asumare de către subiect a propriilor probleme. 4. Atitudinea de chestionare creează de asemenea o diferenţă de statut si o relaţie de dependenţă a celui chestionat faţă de cel care chestionează. Cel care este întrebat va dezvolta tendinţa de a aştepta intrebări şi în acest fel informaţiile pe care le exprimă se bazează mai mult pe fapte şi comportamente şi nu pe motivaţia personală internă şi pe implicarea profundă. Chestionarea este unul dintre elementele cele mai puternice de manipulare a celuilalt, pentru că organizează răspunsurile şi canalizează discursul într-o anumita directie, evitând chestiuni care nu se doresc a fi abordate, fie din motive de manipulare a celuilalt, fie din motive de evitare a a întrebărilor care pun probleme anchetatorului. De asemenea chestionarea reliefează caracteristicile psihologice ale anchetatorului şi nu cele ale celui anchetat. Utilizarea anumitor cuvinte în detrimentul altora, ca de exemplu afirmaţii în locul negaţiilor, poate declanşa reacţii afective care să schimbe natura răspunsului primit. Ordinea întrebărilor este de asemenea importanta pentru felul în care intervievatului i se permite să îşi organizeze discursul, deoarece răspunsurile la intrebări successive cer răspunuri coerente cu precedentele, altminteri el va fi surprins contrazicându-se. De aceea intrebările successive se bazează pe inducţie şi mai puţin pe exprimare spontană. Cu cât se pun mai multe întrebări, cu atât punctual de vedre al celuilalt, liber şi profund, va fi mai neconcludent exprimat, iar şansele pentru o comunicare autentică scad. 5. Atitudinea de comprehensiune este atitudinea prin care îi arăţi celuilalt că te interesează ce spune, că îl asculţi ca să îl înţelegi şi nu pentru a-l judeca sau manipula. Comprehensiunea implică reformularea exprimării celuilalt pentru a stimula exprimarea şi pentru aprofundarea înţelegerii. A reformula înseamnă a relua spusele celuilalt. Această atitudine creează de asemenea o relaţie de dependenţă, dar de data aceasta a ascultătorului faţă de cel ascultat şi este singura relatie în măsură să genereze un climat relaţional care să faciliteze comunicarea pentru că implică arătarea unui interes real pentru celălalt, care nu se va simţi nici interogat, nici evaluat, nici interpretat, deci nu va dezvolta mecanisme de apărare. Dimpotrivă, va primi posibilitatea de a-şi aprofunda propriile sentimente si reflecţii. A înţelege înseamnă a decoda spusele celuilalt fără a lua atitudine, fără a face o selecţie. De asemenea reformulările vor fi complete, fiindcă cele părtinitoare sau incomplete nu denotă o atitudine comprehensivă. În concluzie, situaţia optimă de comunicare este cea în care celălalt se simte ascultat, pentru că facilitează optim exprimarea: comprehensiune şi reformularea spuselor, ca soluţie pentru reducerea ameninţărilor şi pentru a continua armonios comunicarea. Reacţiile spontane de interpretare, evaluare, chestionare sau oferire a ajutorului nu sunt în măsură să faciliteze exprimarea autentică a celuilalt. |
