Responsabilitatea comunicarii

Evaluare utilizator:  / 0

SlabCel mai bun 

Multor persoane le este dificil să recunoască în comunicarea cu ceilalţi, dacă uneori repetă un anumit ritual patologic. Anumite traumatisme trăite în trecut sau situaţii de viaţă în care pentru împlinirea anumitor nevoi fireşti a fost

folosită manipularea celui care împlinea de drept acea nevoie, într-un mod subtil şi reactiv, au modelat un anumit pattern de a reacţiona sau de iniţiere a comunicării care încă este folosit, chiar dacă nu mai aduce beneficiile pe care credea că le aduce în momentul în care s-a instaurat ca automatism de răspuns la o situaţie dată şi cel mai probabil a devenit un mecanism inconştient de relaţionare, redundant şi ritualic.

Analiza tranzacţională urmăreşte acest femonen ca formă adiacentă a comunicării prin cuvinte. Practic, subiectul joacă acelaşi rol pe care l-a jucat cel mai probabil în copilărie, rol care în loc să îl scoată din situaţia traumatizantă, l-a inchis şi mai mult în ea, prin inconştienţa asupra a ceea ce i se întâmplă de fapt. Atat în copilărie, când rolul a fost creat, cât şi acum când este automatizat, scopul scontat este atins în deserviciul autorului, deoarece nu conferă autenticitate comunicării, ci îi confera o formă de manipulare a celuilalt (a factorului traumatizant) sau a propriei gândiri.

Să luăm un exemplu: un tată care îşi neglijează fiica sau nu îi acordă atât de multă atenţie câtă ea are nevoie, poate crea în mintea fetei, fără să vrea, ideea traumatizantă că este respinsă. Pentru a primi atenţia tatălui, fata fie se foloseşte de artificii improprii personalităţii ei reale, fie se neagă pe ea însăşi şi se consideră nedemnă de atenţia tatălui. Aceste comportamente rămân grefate în memoria ei subconştientă şi vor marca relaţiile ei ca persoană adultă, când, fie se consideră nedemnă de atenţie şi o cere pe căi nejustificate, fie îşi neagă propria valoare şi, cu o stimă de sine scăzută, refuză automatizat atenţia şi probabil consideraţia celorlalţi.

Cine este reponsabil pentru corectarea comunicării alterate? Fata desigur. Iată ce poate ea să facă: mai întâi şi necondiţionat să îşi asume întreaga responsabilitate pentru ce i-a transmis subconştientului în copilărie. În fond, tatăl a procedat cum a ştiut el mai bine sau probabil a fost şi el condiţionat de propriile traume nevindecate. Urmează o a doua hotărâre fermă: corectarea gândirii incorecte: nu este nevoie de tertipuri pentru a atrage atenţia celorlalţi sau, este fals că ea este lipsită de valoare. Următorul pas este să comunice conştient. Să comunice autentic, exprimând ceea ce crede şi simte fără să vrea să se impună, să impresioneze, să renunţe la orice alt mecanism fals de comunicare pe care l-a creat. Să reconsidere propria părere despre sine pe dovezi reale de autocunoaştere, pe care parcurgerea maturităţii i le-a oferit până în momentul prezent.